
De fapt, ei vor fi mai mult un purtător veritabil al virusului, din moment ce nu ei au cele mai mari șanse de deces. Cristian Oancea totuși ne spune că posibilitatea de a controla situația este practic inexistentă, întrucât copilul nu poate fi ținut în izolare non-stop. De aceea, cel mai bine e ca la școală copiii să stea departe unul de altul.
„Este foarte greu acasă, şi cu cât e copilul e mai mic… Nu-l poţi ţine izolat într-o cameră… Copiii îşi fac temele cu părinţii, cu bunicii. Nici noi nu ştim ce o să ne aştepte. Sperăm că, dacă e responsabil, poartă mască, părintele ori bunicul stă la o distanţă de copil, cu camera aerisită, poate impactul va fi redus”, ne transmite Cristian Oancea de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, prin Facebook.
- Rata de infectări va crește
Desigur că mai avem de aștepat până intră virusul în corp, pot trece 2 săptămâni sau chiar o lună până când vom vedea efectele dezastruase.
„Ne e teamă de această transmitere comunitară în rândul vârstnicilor, odată cu începerea şcolii. Nu va fi la momentul zero al începerii şcolii, ci după două – trei săptămâni sau o lună”, a mai spus medicul Cristian.
Noul an şcolar va debuta pe 14 septembrie, iar autoritățile au pregătit și instalat toate măsurile.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla sau, cum o spune românul, “om trăi și om vedea”.
































Visit Today : 1488
Visit Yesterday : 1395
This Month : 8438
This Year : 116369
Total Visit : 307174
Hits Today : 5272
Total Hits : 1267530
Who's Online : 33

No comments yet.