Euro(TURNEU): MALTA. MARSAXLOKK
Pește. Mâncarea specifică🙂
Aproape imposbil de pronunțat. De nedespărțit în silabe. Și, poate, tocmai de aia, exercită asupra mea o fascinație greu de explicat. Nu-l uit niciodată. E ca sfinxul. Misterios. Și totuși e un biet/pârlit sătuc de pescari, ca și cum ar fi unul de pe la noi, din deltă.
În Malta ca să vizitezi Marxa e un element etnic. Înseamnă să cunoști cu adevărat maltezii la ei acasă. Sigur, satul este cosmetizat un pic. Pus pe elementare bigudiuri.
UNDE PEȘTE E PROASPĂT
Am vizitat micuța localitate de pe țărm cu douăzeci de ani în urmă. Pe atunci, nu existau nici măcar opțiuni AIRBNB. Acum, ehei, s-au mai sofisticat lucrurile – chiar și cele mai simple. Dar cert este că în Marxa am luat cea mai bună masă posibilă/ cu pește din toată Malta. Nici nu are cum fi alfel, fiindcă peștele acolo e proaspăt, gata scos din marea care este numai la câțiva metri – și abia svântat. Adevăru-i că oameni se și pricep să-l prepare. Acolo este și atracția locului. Mâncarea specifică, am putea spune.
Bărci, în culorile curcubeului
Mi-amintesc cu mare plăcere multicolorele bărci, bărcile colorate în toate culorile curcubeului – și care pluteau ca și cum ar fi fost părăsite – de curând, părăsite în micul port. Totul într-un anonimat/și într-o solitudine departe de a fi apăsătoare, care totuși pare plină de viață și entuziasm. Un dolcefarniente, plin de relaxare, care putea să te cheme și la contemplare. Zilele par senzaționale în Marsaxlokk. Așa l-am găsit – și așa îl află toți , sosind în Marsaxlokk dinspre (comme d-habitude!) capitala La Valletta, într-o zi toridă.
































Visit Today : 1211
Visit Yesterday : 986
This Month : 36013
This Year : 422131
Total Visit : 612936
Hits Today : 4776
Total Hits : 2283951
Who's Online : 10

No comments yet.