GRECIA DE MÂNCARE – SUPA FRICASSE

Da. Sigur, Poate nu știți. Sau, dimpotrivă, poate știți. Dar noi am gustat SUPA FRICASSE. Din partea casei. La Metohi. Sau METOXI. Adică la A. …Ammouliani. Bucătarul (poate și proprietarul!) de la METOXI ne-a arătat polonicul. Nu, nu în semn de amenințare, ci de fezandare. Adicătelea, ne-a invitat la masă. Noi, prezenți, desigur. Am zis: prezent. Și ne-am înfățișat. Spuneți și dumneavoastră: se făcea să refuzăm omul? Eu spun că nu. El a spus: băgați nasul aici. E ceva fricasse. Noi ne-am fricassat deja. Și l-am băgat. Nasul. Și gura.

Din partea noastră, a fost delegat Nicoleta. Ea a înregistrat. Totul. A fost ochiul și urechea noastră, și timpanul. Și limba. Și papilele. Și gura. Și nasul. Și mirositoarea… A fotografiat oalele. Și cratițele. Ea – și doar ea – a notat în agenda (notes/book) ingredientele, rețeta. Din instinct. De femeie. Fricasse. Poate fi gătită și din pui. Are nume franțuzesc, dar e gătită în Grecia. La Ammouliani. Pe țărmul mării, la o cârciumă unde nu ratăm niciodată ocazia să mâncăm/atunci când aterizăm pe tărâmuri ammoulianeze. Și iată și rețeta, ca să nu o uitați/uităm: Se ia și se pune pește fiert. Și ulei de măsline, bun cum nu e niciunde altundeva pe Pământ decât pe meleaguri cele grecești. Iar în uleiul cel grecesc se pune: ceapă verde, apoi vin alb (doar un pahar). Și salată verde, dar și pătrunjel. Se adaugă, cam în 10 sau 20 de minute supa cea de pește, făcută la foc mic. După 0 de minute, se mai adaugă și mărar mult. Apoi ouă și zeamă de la o lămâie. Iar ce iese, până la urmă iese gata bun. Garantat. De-ți vine să îți lingi degetele de la ambele mâini, dar pe rând. Dar ies pe interval și alte lucruri bune pe terasă la Metoxi. Mă gândesc, în special, la pești, gătiți și altfel decât în fierturi , care ies/îs tare buni: opțiune atât pentru prânz cât și cină, probă trecută cu brio chiar și cu Lucia Pârvu. Și mai ies o groază de bucate. Și calamari. Și fructe de mare. Și țațiki. Și… îți lasă gura apă. Și bale. Și pofte. Ș-am încălicat pe-o șa…și nu v-am spus nicio poveste așa.

Cristian GĂLĂȚANU