MIHAI ANGHEL, DOMENIILE SEGARCEA ȘI VINURILE SALE

Cu puțin timp în urmă, am stat de vorbă cu Mihai Anghel. Mai stătusem, față în față, și altădată de vorbă. Mai scrisesem și altădată – precizez că de mai multe ori – despre DOMENIILE SEGARCEA.

Cu câțiva ani în urmă, i-am luat un interviu – și s-a purtat cu multă amabilitate și deferență.

De data asta, domnul MIHAI ANGHEL s-a dovedit foarte acid. A pornit, ca o tempestă – și a criticat totul în cale. Se prea poate asta, când ești călare doar pe un cal alb. Numai că armăsarul nostru are și pete negre, multe – și pete maron. Sau gri. Ba aș fi înclinat să scriu: și pete albastre.

Am scris, aduc aminte încă o dată, în mai multe rânduri, despre Mihai Anghel.

Despre MINIMA MORALIA, gama sa (înaltă) de vinuri.

Vinurile sunt, incotestabil, de bună calitate. Cel puțin unele. A fost o plăcere să scriu despre MARSELAN, care mi-a plăcut. Sunt și acum de părere că este, la Segarcea (de fapt, împreună cu distinsa doamnă Cornelia Anghel, care este destinată spre a se ocupa de vinuri), în posesia a două soiuri cu care poți face cărare: CABERNET SAUVIGNON și CHARDONNAY. Și acel MUSCAT FRONTIGNAN, în variantă românească, minunat sânge roz al locurilor.

Dar, la cel puțin două capitole, (era să scriu: în bună tradiție românească – numai că există și excepții) este profund deficitar. Falimentar chiar, aș zice. Unul dintre ele este MARKETINGUL. Vinurile sale nu sunt cunoscute. Nu numai în București. Este îndeajuns să faci numai drumul până la Vâlcea, în aceeași provincie, a Olteniei- și să o constați cu ochii tăi.

Aș spune că, atunci când ai pretenții, domnul Anghel le are, ar trebui să nu existe nici un colț de țară (vezi: Moldova) în care vinurile tale să nu se găsească…

În al doilea rând, chiar de-ar fi, din greșală, cunoscute, nu sunt DISTRIBUITE. Pur și simplu nu le găsești în toată țara. Sunt județe în care lipsesc cu desăvârșite. Sunt și orașe, mai mari sau mai mici, care nu au auzit nici de MARSELAN, nici de CHARDONNAY-ul domniei sale (măcar ăla cu bag-in-box!… dacă-i vorba despre puterea de cumpărare a românului, care e – știut lucru – mică), nici de CABERNET SAUVIGNON. Și, atunci, despre ce vorbim noi?

El crede, ca nevasta americană, că ea e din aur curat/unicat, iar bărbatul nu se poate lipsi de ea. Aș! Chiar de-ar vrea să bea SEGARCEA, românii, în bună măsură, n-au parte. Îmi permit să-i spun, cu tot respectul pe care îl am: domnule MIHAI ANGHEL, este păcat de vinurile dumitale bune, dacă ele n-ajung niam la consumator. Ba chiai dânsul ar trebui să mai ia lecții de la CRAMA GÂRBOIU, BUDUREASCA, TOHANI ș.a.m.d. (exemplele pot continua!).

Nu mai pomenesc de faptul că nu sunt mai deloc promovate, ca să nu mă acuzați că fac o teorie pro-domo…

Uite, chiar vă propun, prietenește, ceva: comandați un studiu de piață/sondaj de opinie, corect, profesionist și nepărtinitor, ca să vedeți gradul de notorietate de care se bucură vinurile dumneavoastră.

Atunci vom vedea câți români au auzit de MARSELAN…

DOMENIILE COROANEI-SEGARCEA sunt admirabile. Dar lipsesc cu desăvârșire…

Mihail Gălățanu