FIHR, inteligenta artificiala
FIHR: Inteligența artificială și digitalizarea redesenează viitorul ospitalității. Industria are nevoie de raportare digitală unică, competențe noi și o distribuție online mai echilibrată.  Federația Industriei Hoteliere din România pune pe agenda publică trei direcții pentru modernizarea turismului local: raportare digitală unică, distribuție online diversificată și profesii adaptate noilor realități din ...
FGCR
Invitatie Media Club - TalentA 2021
Mormintul Lui Ovidiu / Mihail Galatanu Havana Club Romania
agririsk conference 2026
Mai sunt doar câteva zile până la Summitul Național al Porumbului, organizat pe 22 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, la Ferma SOPEMA din Mihail Kogălniceanu, un eveniment care continuă tradiția de 17 ani a Zilei Porumbului Orezu. Evenimentul este organizat alături de partenerii noștri, cărora le mulțumim pentru implicare, ...
AVINCIS
saturn, hotel sirena
Noslagii, vara 2026🙂  Marea secretă sirenele. Le isvodește. Și așa răsună și șlagărele. Ce vrei tu, Mare Albastră? Vrei să știi taina noastră? V-o spunem, dar cu o condiție: să vă duceți și să verificați acolo, la locul faptei, cu proprii voștri ochi.  NICOLETA GĂLĂȚANU, MIHAIL GĂLĂȚANU  Aflat chiar lângă/în ...
MALTA TRAVEL
cortevaInvitatie-TalentA corteva

CRAMA DE PIATRA - ALDAVIN SI BOIAN

crama de piatra
A fost, până în ultima clipă, un poet biblic. Un poet COERENT. Cum alții nu sunt. Deși suntem nu de foarte mulți ani prieteni, face parte din galeria celor la care amintirea mi-e dureroasă. Am murit fiindcă am trăit - și pentru simplul și firescul motiv că ne-am născut. A ...

STAREA DE GRAȚIE, în grecește

OBIECTIV: Ammouliani

CE POȚI VIZITA/CUM TE POȚI SIMȚI EXCELENT ÎN ÎMPREJURIMI

Mai mult decât o destinație turistică, Ammouliani este un OBIECTIV. Iar acest obiectiv în denumim: PACEA. Liniștea interioară. Tradiția. Armonia. Împăcarea. Nu discoteci. Nu zbânțuială. Nu muște fără cap. Ci calm. Ca și cum mi-aș petrece vacanța la bunici. Și ei ar fi greci. Să zicem, întâmplător, părinții mamei. Undeva, în mănunchiul de raze al tradiției.

OBIECTIVUL NUMĂRUL UNU CÂND EȘTI ÎN GRECIA este să te simți bine. Pur și simplu. Să n-ai regrete. Dispare acea stare de frustrare care apare, brusc – și inopinant! – când ești în țara ta și, din motive obiective, în general, de autorități, lucrurile merg otova. Aiurea. Nu mai poți să dai vina pe Românica. Gândiri tâmpite. Mentalități învechite. Grecia e cu mult mai veche, cu cel puțin vreo zece mii de ani mai veche decât Românica ta. Pe atunci se chema Elada. Și era, firește, un popor și mai primitiv. Despre atlanți ne povestesc strămoșii elinilor, de fapt, nu nouă, ci lui Platon. I-au povestit.

Așa că GRECIA, acum, e o stare de spirit. Și Ammouliani e o STARE DE SPIRIT. Una a vârstei de aur, pe care poți să o regăsești. Da, și vacanța ajută. Decisiv. Enorm.

Ammouliani este principala localitate de pe insulă pentru că este singura. Și bineînțeles că este singura stațiune de pe insulă. Din același binecuvântat motiv. Și cât se poate de întemeiat. Ea va fi ravisantă, în sensul că te va încânta prin tavernele de la malul mării. Dar nu mai puțin prin străduțele înguste, de unde te vei aștepta să răsară un palicar. Stradele pietruite și florile lui colorate, iată o alăturare care îți va trezi interesul… Cazările pe care le vei găsi aici au prețuri accesibile și sunt adecvate pentru toate gusturile: hoteluri, apartamente sau pensiuni și chiar campinguri. De recomandat, în primul rând: Sunrise Hotel Ammouliani, Thalassa Boutique sau Agionissi Resort.

EPICENTRUL COMUNITĂȚII

Epicentrul comunității în Ammouliani îl  reprezintă o biserică. Una aflată chiar în centrul orașului. E cheamă Biserica Sfântul Nicolae, construită în 1865 – ți e centrul liniștii, de unde se dă pace cu porția. O, dar se mai găsește, alături și un muzeu, Muzeul Popular. Aici poți admira tot ce este grecesc pur-sânge, costume populare grecești, piese de mobilier vechi sau fotografii din timpuri demult apuse.

Biserica este CENTRUL COMUNITĂȚII în Ammouliani. În jurul ei, se construiesc, în CERCURI CONCENTRICE, straturile umane ale obștei ce locuiește insula.

O PRELUNGIRE A MUNTELUI ATHOS

Până în 1925, insula Ammouliani a aparținut Mânăstirii Vartopedi. Delegații ale mânăstirii – de pe Muntele Athos – o vizitează și acum. În acele vremuri, insula era locuită doar de călugări. Și acum, la sărbătorile religioase însemnate, călugării din Athos, revin pe insulă, în procesiuni, împreună cu icoanele lor, pentru a reconsacra locul, a-i restaura sfințenia pe care, cândva, prin rugăciunile lor, i-au adus-o. Este, de aceea, un tărâm binecuvântat, credem. Am avut, cândva, ocazia să ne nimerim acolo când se întâmplau toate astea – și, acum, mărturism. 🙂

,

No comments yet.

Leave a Reply

1