DRUMUL MAGIUNULUI

MAGIUNUL DE TOPOLOVENI a împlinit 100 de ani. L-am aniversat împreună cu doamnele Bibiana şi Diana Stanciulov- un tandem care s-a preocupat de arhitectura brandului de la SONIMPEX, dar şi cu Elena Hîrţan (care a fost “însoţitoarea noastră de bord”) chiar acasă la Topoloveni, o sută de kilometri aproximativ depărtare de borna zero din centrul Capitalei. Cum a fost? Păi a fost foarte entuziast în spirit. Evenimentul a fost festiv – şi, în esenţă, a semănat cu o sărbătoare câmpenească.

Din 5 kilograme de fructe/prune se poate obţine doar un singur kilogram de magiun. Da, dar el poate fi consumat şi de diabetici. Şi îţi poate face poftă doar şi vizitarea liniei tehnologice, care este foarte curată. Sigur că, teoretic, noi ştim/ştiam toate astea, dar una e să le ştii, altceva să le vezi la faţa locului. Este deosebirea între ochii minţii şi ochii fizici, cei prin care priveşti lumea. Să pipăi şi să urli:esteJ. Acum, avem o altă părere despre SONIMPEX şi Topoloveni. Aşa că am mâncat prune de la maşina/baia care le spală, e vorba despre bazinul de unde prunele pleacă, prin banda transportoare, spre celelalte puncte esenţiale ale procesului tehnologic.

DRUMUL MAGIUNULUI, CA ŞI CEL AL VINULUI

DRUMUL MAGIUNULUI seamănă, puţin, cu DRUMUL VINULUI.

Aşa se şi explică panoul de afişat alăturat destinaţiei TOPOLOVENI, la ieşirea de pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometru 98, care face reclamă explicită pentru DRUMUL MAGIUNULUI.

Elveţia, Rusia, Franţa, Norvegia, Italia, Coreea de Sud, iată numai câteva dintre ţările unde magiunul de Topoloveni a ajuns cu succes. De altfel, la sărbătoarea magiunului, alături de oficialităţile locale, precum şi cele din Bucureşti, au participat şi câţiva invitaţi din Norvegia, veniţi la faţa locului să vadă dealurile din subcurbura carpatică.

Printre sarmale şi-a făcut loc pastrami (căci, sigur, ne era foame), alături de pastrami s-a ivit şi porumbul de fiert (moale, ca în/de lapte) şi, bineînţeles, pe lângă toate acestea, ţuica gălbuie, rafinată, pusă temeinic pe învechit.

N-am ratat nici gogoşile cu magiun(nu se putea, iarăşi foarte bune, variaţiuni pe temă), precum nici lipiile cu chimen (Înalt Prea Sfinţia Sa Chimen, atât de gustos…), care s-au alipit, supuse şi cu devoţiune, ţuicii galbene (pe care, uşor, o puteai confunda cu untdelemnul – şi era, cu siguranţă, bună de împărtăşanieJ).

Şi, apoi, când am (mai) aflat că fabrica de magiun poate zămisli 15 tone de magiun pur, curat ca zăpada albastră, ni s-a făcut şi mai poftă de o toamnă (cu căciulă) brumărie – şi cu magiun din belşug, aşa cum îi stă bine unei toamne cu acte în regulă…