S-a strecurat pe nesimțite un an de când Președintele Valeriu TABĂRĂ, cel care a fost sufletul Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” timp de aproape opt ani, ne-a părăsit în ziua de 29 aprilie 2025. A fost un moment de mare tristețe, care a lăsat un văl adânc de doliu asupra tuturor colegilor din Academie. Era greu de conceput această instituție fără prezența personalității sale pe holurile în care din fotografiile de pe pereți ne priveau înaintașii fondatori și unde Profesorului Valeriu Tabără îi plăcea atât de mult să explice oaspeților istoria fiecăruia și contribuția dedicată și patriotică pe care au avut-o la ctitoria acestui lăcaș de știință agricolă românească. În vremuri grele și de multe ori ostile mediului academic românesc, a fost permanent o pavăză, o stâncă puternică și înaintată în marea adâncă și zbuciumată a vieții, în spatele căreia ceilalți se simțeau apărați și ocrotiți de cel care întrunea în ființa sa un excelent cercetător științific și profesor universitar în domeniul agriculturii, somitate recunoscută pe plan național și mondial, membru titular și președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești”, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
Era un mare admirator și profund cunoscător al istoriei și mai ales a celei naționale, pe care o îndrăgea, gata să discute și împărtășească cunoștințe oricărui interlocutor interesat. Nu exista bucurie mai mare decât cumpărarea sau identificare unei cărți rare în vreo librărie, anticariat, dar mai ales în biblioteca ASAS pe care o iubea și nu pierdea prilejul de a o lăuda cât de bogată este și câte cărți valoroase cuprinde. Într-o vreme în care lumea a uitat să mai citească sub presiunea telefoanelor mobile și a internetului, a rămas fidel și neclintit în dragostea sa de carte. Era dârz și luptător, profund în cunoștințe, ferm, dar – în același timp – extrem de apropiat de oameni. Biroul său era permanent deschis pentru toți cei care doreau să-l vadă. În timpului limitat de care dispunea, ca urmare a multitudinii unor sarcini de mare răspundere, îi asculta pe toți cu răbdare, până la epuizarea subiectului. Avea o putere de muncă enormă, de dimineața până noaptea târziu, ajungând cu rapiditate în orice colț de țară, cât de îndepărtat, dornic să cunoască cu ochii lui problemele cu care se confruntă fiecare dintre cele 53 de unități de cercetare din rețeaua ASAS. Îi plăcea cu predilecție să fie prezent la manifestări științifice, fiind interesat în special de lucrările susținute de cercetătorii tineri.
Născut în comuna Sălciua, județul Alba, vorbea cu o extraordinară nostalgie, plăcere și mândrie despre locurile natale unde a fost elev al școlii gimnaziale. A absolvit Institutul Agronomic Timișoara, Facultatea de Agricultură în anul 1973. Imediat după absolvire s-a angajat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, unde a activat ca inginer cercetător în perioada 1973-1977. Și-a susținut teza de doctorat intitulată: ”Cercetări privind câteva aspecte ale tehnologiei cânepei de sămânță”, în anul 1984, în cadrul Institutului Agronomic Timișoara, sub îndrumarea eminentului profesor universitar dr. Constantin Cojocaru. În paralel a desfășurat o activitate didactică prestigioasă începând ca șef de lucrări 1986-1991, conferențiar 1991-1996, profesor 1996-2018, prorector onorific al USAMV Timișoara 2004-2008. În această perioadă, a contribuit la formarea multor generații de ingineri agronomi dar și a multor doctori în domeniu, începând cu anul 2004, în calitate de conducător științific de doctorat. A fost ales membru corespondent și apoi titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice, fiind vicepreședinte în perioada 2013-2017, și președinte al acestui înalt forum științific din 2018. În paralel cu bogata sa activitate științifică, a găsit timp și putere pentru o prestigioasă activitate socială și politică, având ca fir călăuzitor o dragoste nemărginită față de țara și poporul său. Astfel, a fost vicepreședinte și președinte al Partidului Unității Naționale a Românilor în perioada 1992-2001, deputat 1992-2000; 2004-2012, secretar, vicepreședinte si președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților (1992-2000; 2004-2012), secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților 2012, președinte al Grupul Român al Uniunii Interparlamentare, 1996-2000, de două ori ministru al agriculturii și dezvoltării rurale în 1994-1996 și 2010-2012. A avut o bogată activitate editorială cu peste 16 cărți și nenumărate cursuri universitare, peste 270 de lucrări științifice cu numeroase citări în țară și străinătate. Activitatea sa a fost recunoscută și răsplătită prin numeroase premii, printre care menționăm: Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești” al Academiei Române – 2007, pentru cele două volume ”Fitotehnie – Plante tehnice”; Premiul „P.S. Aurelian” al Academiei Oamenilor de Știință din România pentru cartea ”Zonarea, cultivarea și protecția plantelor de câmp în Banat”, Ed. Mirton Timișoara-1996; Premiul „Nicolae Săulescu”, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” pentru cartea Producerea de semințe la speciile cultivate (2006); Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești” la Gala Excelenței Banatului, ediția I (2014); Premiul „Amilcar Vasiliu”, Academia Oamenilor de Știință din Romania (2009); Premiul „Pentru o viață dedicată tehnologiilor moderne in agricultură”, Premiile TOP AGRIBUSSINESS, ediția 2014; Meritul Academic – Academia Română, pentru contribuția adusă la recuperarea patrimoniului Academiei Române (2009), Meritul Academic „Gheorghe Ionescu-Șișești”, pentru contribuții deosebite la dezvoltarea cercetării științifice agricole in Romania (2019).
Însă cele mai importante au fost calitățile sale deosebite de coleg și om, apropiat de colaboratorii săi, dornic să promoveze tinerii pe care i-a încurajat în permanență să publice și să se facă remarcați, refuzând adeseori, ca în ciuda contribuțiilor proprii la respectivele lucrări, să-i fie pus numele alături de cei pe care i-a îndrumat științific pas cu pas.
Dincolo de titlurile afișate, în amintirea veșnică a profesorului, cercetătorului, OMULUI Valeriu TABĂRĂ, rămân realizările de excepție din diverse domenii, realizări care-l așează pe Prof. Valeriu TABĂRĂ alături de marii corifei ai cercetării agrotehnice și fitotehnice precum Gheorghe Ionescu-Șișești, acad. Cristina Hera, Irimie Staicu, Gheorghe Bâlteanu, Nicolae Hulpoi, Gheorghe Valuță, Amilcar Vasiliu și care vor rămâne esențiale pentru toată agricultura românească.
Veșnică prețuire agronomului, cercetătorului, profesorului dar mai înainte de toate om între oameni, Valeriu TABĂRĂ!
Ioan JELEV, președinte Uniunea Academiilor Europene Pentru Științe aplicate în Agricultură, Alimentație și Natură, fost președinte ASAS
Aurel Badiu, fost vicepreședinte ASAS


































Visit Today : 565
Visit Yesterday : 2699
This Month : 12850
This Year : 120781
Total Visit : 311586
Hits Today : 1236
Total Hits : 1282329
Who's Online : 10

No comments yet.